Botanica

Ierbarul. Botanica pentru copii (1)

Încet-încet revin pe blog cu lecțiile pe care le facem acum. În privința lecțiilor am încetinit și mai tare ritmul de lucru (max.1 h/zi) și lucrăm oarecum haotic: ne întindem peste tot prin casă (în dormitoare și sufragerie), pe covor, pe pat, pe unde apucăm: facem asta în functie de locul unde doarme in acel …

Retete de casa

Lecțiile din natură. Plante medicinale, ceaiuri și siropuri

Sâmbăta trecută am ieșit iar la pădure ca să adunăm plante pentru ceai. Primăvara aceasta ni s-au golit efectiv toate borcanele cu plante pe care le foloseam pentru a face ceai și am hotărât să mergem, până nu se naște bebe, să adunăm ce se poate aduna în perioada asta. Inițiam am plecat după flori …

Geografie

Geografia pentru copii. Formatiuni ale tărmurilor

La Geografie semestrul asta (sau cel puțin pâna acum în mai) am lucrat mai mult pe formațiuni ale țărmurilor (land and water forms) și numai vreo 3 săptămâni pe studiul continentului Europa (undeva prin martie, parcă). Era plănuit inițial să finalizăm cu aceste informații în primul semestru, dar nu am reușit. Finalizăm acum… Având doar …

Zoologie

Zoologia pentru copii. Despre bureti marini

Săptămâna trecută am avut ultimele lecții despre Încrengătura Poriferan, adică despre bureții marini. Nu mai știu exact de când am început, în planificare cred că am acordat 4 săptămâni bureților marini, pentru că aveam doar o singură lecție pe săptămână. Prima săptămână a fost doar o lecție de prezentare a bureților marini/spongierilor, le-am dat să …

Botanica Retete de casa

Wildschooling/Scoala din padure. Ce plante salbatice am adunat noi si cum le-am gătit

De vineri încoace s-a întors vremea frumoasă și trebuia să ieșim! Stăm la casă și avem curte, dar timpul petrecut într-o poiană/pădure te umple cu o stare de bine pe care nu o găsești în altă parte. Noi am combinat ieșirea la pădure cu necesitatea și cu școala: adică am mers să ne aprovizionăm cu …

Bebeluși

Pregatire spatiu si jucarii nou-nascut (2). Zornaitori Montessori

Saptămana trecuta si saptamana asta m-am hotarat sa imi fac singură câteva tipuri de jucării/zornăitori pentru bebe. Asta după ce am răsfoit cartea 60 de activitati Montessori pentru bebelusul meu de la editura Gama, pe care o avem de când era Ecaterina mică, dar pe care nu reușisem să o folosesc. Căutam în ea instrucțiuni …

Bebeluși

Pregatire spatiu si jucarii pentru nou-nascut (1). Carusel Munari si cartonase alb-negru

Se apropie cu pași repezi momentul nașterii celui de-al treilea copilaș și, de data asta, am încercat să mă pregătesc așa cum aș fi dorit să o fac la ceilalți doi, dar nu am știut sau putut. E drept că nici de data asta nu voi reuși să fac exact așa cum îmi doresc, să …

Paști Read-aloud Recomandari de carte Resurse audio

Saptamana Patimilor. Miercuri. Activitati pentru copii

Dacă sunteți curioși ce activități se pot face pentru zilele de LUNI și MARȚI, ,aici și ,aici le găsiți. Dacă însă doriți să vedeți cum am lucrat în 2018 în ziua de miercuri, puteți să vedeți ,aici. Ziua de ieri nu a fost atât de plină de activități, am făcut una și bună, dar în …

Paști Read-aloud Recomandari de carte Resurse audio

Saptamana Patimilor. Marti. Activitati pentru copii

Lecția noastră de luni (de ieri) o găsiți aici, iar lecția din anul 2018 o găsiți ,aici. 2. Marți Marți am început ziua cu Evanghelia pentru copii (vedeți sursa de achiziționare și imagini din interiorul cărții în articolul cu activitățile de Luni, 2018). Am citit de dimineață Pilda celor zece fecioare și am discutat pe …

Paști Read-aloud Recomandari de carte Resurse audio

Saptamana Patimilor. Luni. Activitati pentru copii

Mai sus este raftul nostru cu cărți și crafturi create de copii în Săptămâna Patimilor (cele de luni și marți). Înainte să vă descriu materialele folosite, vă las câteva poze cu cele folosite în 2018. ,AICI sunt activitățile noastre pentru Lunea din Săptămâna Patimilor, realizate în 2018. Tot acolo la început veți vedea toate materialele …